PACKARD BELL dot s series User Manual
Page 1920

108
exclusiv al distribuirii pe un alt computer care se consideră a nu fi „în uz.” Dacă numărul
anticipat de utilizatori ai SOFTWARE-ului va depăşi numărul de Licenţe aplicabile, trebuie
să deţineţi un mecanism sau proces prin care să vă asiguraţi că numărul de persoane ce
folosesc simultan SOFTWARE-ul nu depăşeşte numărul de Licenţe. Dacă SOFTWARE-
ul este instalat permanent pe harddisk-ul sau dispozitivul de stocare al unui computer
(altul decât un server de reţea) şi o persoană foloseşte acel computer mai mult de 80%
din timpul cât este în uz, atunci acea persoană poate folosi SOFTWARE-ul şi pe un
computer portabil sau personal.
2. Copyright
Acest SOFTWARE este proprietatea Packard Bell sau a furnizorilor săi şi este protejat de
legislaţia dreptului de autor din Statele Unite şi de prevederile tratatelor internaţionale. De
aceea, trebuie să trataţi acest SOFTWARE ca pe orice alt material protejat de copyright
(de exemplu, o carte sau o înregistrare muzicală) cu excepţia faptului că puteţi transfera
porţiunea de pe CD şi/sau DVD a SOFTWARE-ului, pe un singur harddisk cu condiţia să
păstraţi originalul exclusiv cu scopul de copie de siguranţă sau arhivă. Nu aveţi voie să
copiaţi porţiunea de pe CD sau DVD a SOFTWARE-ului sau materialele scrise care îl
însoţesc.
3. Alte restricţii
Nu puteţi închiria SOFTWARE-ul dar puteţi transfera SOFTWARE-ul şi materialele scrise
care îl însoţesc, cu titlu permanent, cu condiţia să nu vă opriţi copii şi destinatarul să
accepte termenii prezentului Acord. Nu aveţi voie să obţineţi sursa SOFTWARE-ului prin
decompilare sau dezasamblare. Orice transfer al SOFTWARE-ului trebuie să includă cea
mai recentă actualizare şi toate versiunile anterioare.
Informaţii Despre Licenţa Pentru Software Liber sau De La Terţe Surse
Software-ul preîncărcat, încorporat sau distribuit pe alte căi împreună cu produsele
furnizate de către Packard Bellconţine programe software libere sau de la terţe surse
(„software liber”), care sunt licenţiate sub prevederile Licenţei Publice Generale GNU
(„GPL”). Software-ul liber ete marcat în consecinţă. Copierea, distribuirea şi/sau
modificarea software-ului liber se va supune prevederilor GPL.
- EN BG35 EN BG48 EN DT85 EN F EN LE11BZ EN LE69KB EN LJ61 EN LJ63 EN LJ65 EN LJ67 EN LJ71 EN LJ73 EN LJ75 EN LJ77 EN LK11BZ EN LK13BZ EN LM81 EN LM82 EN LM83 EN LM85 EN LM86 EN LM87 EN LM94 EN LM98 EN LS11HR EN LS11SB EN LS13HR EN LS13SB EN LS44HR EN LS44SB EN LV11HC EN LV44HC EN LX86 EN ME69BMP EN MH36 EN MH45 EN ML61 EN ML65 EN MT85 EN MX52 EN NE11HC EN NJ31 EN NJ32 EN NJ65 EN NJ66 EN NM85 EN NM86 EN NM87 EN NM98 EN NS11HR EN NS44HR EN NS45HR EN NX69HR EN NX86 EN RS65 EN RS66 EN SL35 EN SL45 EN SL51 EN SL65 EN SL81 EN ST85 EN ST86 EN TE11BZ EN TE11HC EN TE69BM EN TE69BMP EN TE69CX EN TE69CXP EN TE69HW EN TE69KB EN TF71BM EN TH36 EN TJ61 EN TJ62 EN TJ63 EN TJ64 EN TJ65 EN TJ66 EN TJ67 EN TJ68 EN TJ71 EN TJ72 EN TJ73 EN TJ74 EN TJ75 EN TJ76 EN TJ77 EN TJ78 EN TK11BZ EN TK13BZ EN TK36 EN TK37 EN TK81 EN TK83 EN TK85 EN TK87 EN TM01 EN TM05 EN TM80 EN TM81 EN TM82 EN TM83 EN TM85 EN TM86 EN TM87 EN TM89 EN TM93 EN TM94 EN TM97 EN TM98 EN TM99 EN TN36 EN TN65 EN TR81 EN TR82 EN TR83 EN TR85 EN TR86 EN TR87 EN TS11HR EN TS11SB EN TS13HR EN TS13SB EN TS44HR EN TS44SB EN TS45HR EN TS45SB EN TSX62HR EN TSX66HR EN TV11CM EN TV11HC EN TV43CM EN TV43HC EN TV44CM EN TV44HC EN TV44HR EN TX62HR EN TX69HR EN TX86 Butterfly S Butterfly S2 Butterfly T Butterfly Touch Butterfly XS Butterfly M IP GX DM IP GX DQ IP GX M IP GX Q IP GX T