beautypg.com

Teka DPS 90 STAINLESS STEEL User Manual

Page 54

background image

Stimat client,

Vă felicităm pentru alegerea Dvs. Suntem siguri că

acest aparat, modern, funcţional şi practic, construit

cu materiale de primă calitate, îndeplineşte întru

totul cerinţele Dvs.

Citiţi toate secţiunile acestui MANUAL CU

INSTRUCŢIUNI înainte de a folosi hota pentru

prima dată, în vederea obţinerii unui randament

maxim al aparatului şi evitării acelor avarii

care ar putea să derive din folosire incorectă,

permiţându-vă de asemenea să rezolvaţi mici

probleme.

Pentru a obţine un randament optim, conductul

spre exterior nu trebuie să depaşească PATRU

METRI, să aibă mai mult de două unghiuri de 90º

şi diametrul său trebuie să fie de cel puţin 120.

•Desconectaţi aparatul înainte

de a realiza orice manevră

în interiorul său, de exemplu

în timpul curăţeniei sau al

întreţinerii.

•Acumularea excesivă de

grăsime pe hotă si filtrele metalice

provoacă risc de incendiu sau

scurgere, de aceea este necesar

să se spele interiorul hotei şi

filtrele metalice cel puţin o dată

pe lună.

•Acest aparat poate fi folosit de

copii în vârstă de cel puţin 8

ani şi de persoane cu capacităţi

fizice, senzoriale sau mentale

reduse sau fără experienţă şi

cunoştinţe, dacă li s-a acordat

supravegherea sau pregătirea

adecvate referitoare la folosirea

aparatului de o manieră sigură

şi înţeleg pericolele pe care le

implică. Copii nu trebuie să se

joace cu aparatul. Curăţenia şi

îngrijirea pe care trebuie să le

realizeze utilizatorul nu trebuie

realizate de către copii nesupra-

vegheati.

•Verificaţi că tensiunea şi

frecvenţa de reţea corespund

cu cele indicate pe eticheta

aflată în interiorul hotei. Trebuie

să fie conectat la o priză de

pământ adecvată (cu excepţia

aparatelor din clasa II, marcate

cu pe placa cu caracteristici ).

•Pentru

instalare

trebuie

incorporate

mijloace

de

desconectare totală de instalaţia

fixă, în acord cu reglementările

de instalare (adecvate cu

intensitatea şi cu o deschidere

minimă între contacte de

3mm) în condiţiile categoriei

III de supratensiune, pentru

desconectare în caz de urgenţă,

curăţenie sau schimbare a

lămpii. Acest intrerupător poate

fi inlocuit cu furca ştecherului,

dacă este accesibil pentru uz

normal.

•Dacă cablul de alimentare

este deteriorat, trebuie înlocuit

de către fabricant prin serviciul

de post-vânzare sau de către

personal specializat cu scopul

de a evita un pericol.

•Aerul evacuat nu trebuie trimis

pe conducte care se folosesc

pentru evacuarea fumului din

aparate alimentate cu gaz sau

alt combustibil.

•Încăperea trebuie să deţină o

ventilaţie adecvată dacă se va

folosi hota în mod simultan cu

aparate alimentate cu energie

diferită de cea electrică, de

exemplu aragaz cu gaz.

•Acumularea excesivă de

grăsime pe hotă si filtrele metalice

provoacă risc de incendiu sau

scurgere, de aceea este necesar

să se spele interiorul hotei şi

filtrele metalice cel puţin o dată

Instrucţiuni de siguranţă

RO