Remedierea defecţiunilor – Karcher NT 80-1 B1 M EU User Manual
Page 135

– 5
–
Suprafaţa exterioară a aparatului trebu-
ie supusă unei dezintoxicări prin aspira-
re şi trebuie curăţată prin ştergere sau
trebuie tratată cu substanţe de etanşare
înainte de a scoate aparatul din zona
periculoasă. Toate părţile aparatului
trebuie tratate ca fiind murdare atunci
când sunt scoase din zona periculoasă.
Trebuie luate măsuri corespunzătoare
pentru evitarea răspândirii prafului.
–
La efectuarea lucrărilor de întreţinere şi
de reparaţie, toate obiectele murdare
care nu pot fi curăţate corespunzător
trebuie aruncate. Aceste obiecte trebu-
ie eliminate în pungi impermeabile, con-
form reglementărilor aplicabile pentru
eliminarea acestor deşeuri.
ṇ
Avertisment
Dispozitivele de siguranţă care au un rol în
prevenirea pericolelor trebuie întreţinute
periodic. Acest lucru înseamnă că ele tre-
buie verificate cel puţin o dată pe an de pro-
ducător sau de o persoană instruită
corespunzător, pentru a vedea dacă funcţi-
onează corect din punct de vedere al sigu-
ranţei (ex. etanşeitatea aparatului,
deteriorarea filtrului, funcţionarea dispoziti-
velor de control).
–
Lucrările de întreţinere şi de îngrijire
simple puteţi să le efectuaţi personal.
–
Suprafaţa aparatului şi partea interioară
a rezervorului trebuie curăţate periodic
cu o cârpă umedă.
ƽ
Pericol
Pericol din cauza pulberilor nocive. În tim-
pul lucrărilor de întreţinere (ex. schimbarea
filtrului) se va purta o mască de protecţie
respiratorie P2 sau mai bună, precum şi îm-
brăcăminte de unică folosinţă.
Deblocaţi închizătorile rezervorului pe
ambele părţi, trăgându-le în sus.
Îndepărtaţi capul de aspirare cu mâne-
rul şi aşezaţi-l pe partea din spate.
Deşurubaţi piuliţa înfundată şi îndepăr-
taţi cablul de legare la masă cu ambele
şaibe crenelate.
Desfaceţi şurubul cu cap striat, trageţi
afară filtrul-cartuş şi înlocuiţi-l cu unul
nou.
Introduceţi şaiba crenelată pe ştiftul file-
tat.
Aplicaţi papucul cablului de legare la
masă.
Introduceţi cea de-a doua şaibă crene-
lată.
Înşurubaţi piuliţa înfundată şi strângeţi-o.
Aşezaţi capul de aspirare pe rezervor şi
blocaţi-l cu închizătoarele rezervorului.
Indicaţie: ineţi cont de poziţia corectă a ca-
pului de aspirare (fixare), întrerupătorul
pornit/oprit trebuie să se afle în spate.
Elementul de filtrare uzat trebuie elimi-
nat într-o pungă închisă etanş, care nu
permite trecerea prafului, conform re-
glementărilor legale.
Îndepărtaţi mizeria de pe partea de ad-
misie a aerului curat.
–
Aparatul este dotat cu un sac de filtrare
din hârtie cu clapetă de închidere, nr.
de comandă 6.904-285.0 (5 bucăţi).
–
Când sacul de hârtie este plin şi se tre-
ce sub pragul inferior al fluxului volumic
minim, sacul trebuie înlocuit.
ƽ
Pericol
Înaintea tuturor lucrărilor la aparat, opriţi
aparatul şi scoateţi ştecherul din priză.
ṇ
Avertisment
Toate verificările şi lucrările la componen-
tele electrice trebuie să fie efectuate de un
specialist. În cazul în care defecţiunea per-
sistă, apelaţi la serviciul pentru clienţi al
companiei Kärcher.
Schimbarea filtrului-cartuş
Remedierea defecţiunilor
135
RO