Anomalii şi remedii – Indesit IN CB 31 AA User Manual
Page 46
46
RO
facilitează refolosirea, reciclarea sau alte forme de valorificare
a acestora.
• Deşeurile de echipamente electrice şi electronice pot conţine
substanţe periculoase care pot avea un impact negativ asupra
mediului şi sănătăţii umane în cazul în care DEEE nu sunt
colectate selectiv şi gestionate conform prevederilor legale.
• Simbolul alăturat (o pubela cu roţi, barata cu două linii în
forma de X), aplicat pe un echipament electric sau electronic,
semnifică faptul că acesta face obiectul unei colectări separate
şi nu poate fi eliminat împreună cu deşeurile municipale
nesortate.
Economisirea energiei şi protecţia
mediului înconjurător
• Amplasaţi aparatul într-un loc răcoros şi bine ventilat, protejaţi-l
de razele solare directe şi de sursele de căldură.
• Pentru a introduce sau scoate alimentele, deschideţi şi închideţi
uşile cât mai repede cu putinţă.
Fiecare deschidere a uşii înseamnă consum de energie.
• Nu încărcaţi aparatul: pentru a asigura o bună răcire a
alimentelor, aerul trebuie să circule cât mai bine. Dacă
împiedicaţi circulaţia aerului, compresorul va lucra în
permanenţă.
• Nu introduceţi alimente calde: acestea determină creşterea
temperaturii şi deci obligă compresorul să funcţioneze mai mult,
ceea ce înseamnă un consum mărit de energie.
• Dezgheţaţi aparatul dacă observaţi că s-a format gheaţă (vezi
Întreţinere); stratul de gheaţă gros împiedică răcirea alimentelor
şi măreşte consumul de energie.
Anomalii şi remedii
Se poate întâmpla ca aparatul să nu funcţioneze. Înainte de a
apela serviciul de Asistenţă (vezi Asistenţa), verificaţi dacă nu se
tratează de o problemă uşor de rezolvat:
Becul nu se aprinde
• Ştecherul nu este introdus în priză, sau nu face contact sau
curentul este oprit de la reţea (pană).
Frigiderul şi congelatorul răcesc puţin
• Uşile nu se închid bine sau garniturile sunt deteriorate;
• Uşile se deschid foarte des;
• Selectorul de TEMPERATURĂ este corect poziţionat;
• Frigiderul sau congelatorul au fost umplute excesiv;
• Temperatura mediului în care se află produsul este sub 14°C
.
În frigider alimentele se răcesc prea mult
• Selectorul de TEMPERATURĂ este corect poziţionat;
• Alimentele ating partea din spate a frigiderului.
Ventilatorul AIR nu se învârteşte
• Uşa frigiderului este deschisă;
• Sistemul AIR se activează automat numai când este necesar,
pentru a restabili condiţiile optime din interiorul frigiderului.
Motorul funcţionează continuu
• Uşa nu este bine închisă sau a fost deschisă frecvent;
• Temperatura exterioară este foarte ridicată;
• Grosimea brumei depăşeşte 2-3 mm (vezi Întreţinere).
Aparatul emite prea mult zgomot.
• Aparatul nu este la nivel (vezi Instalare);
• A fost instalat între mobilă şi obiecte care vibrează şi emit
zgomote;
• Gazul refrigerent produce zgomote uşoare chiar şi atunci când
compresorul este oprit: nu indică o defecţiune, este normal.
Temperatura anumitor părţi externe ale frigiderului este
ridicată
• Temperaturile ridicate sunt necesare pentru a evita formarea
apei de condens în anumite zone ale produsului
Peretele din spate al frigiderului are brumă sau picături de apă
• Este un lucru obişnuit, în condiţiile de funcţionare normală a
produsului
În partea inferioară a frigiderului este apă
• Orificiul de evacuare a apei este obturat (vezi Întreţinere).